Serialele coreene și dimensiunea de gen

Am început să urmăresc seriale coreene la vârsta de 12 ani, în urma vizionării unui episod dintr-un serial coreean istoric ce era difuzat în acea perioadă pe TVR1. Prima dată l-am vizionat împreună cu tatăl meu și amândurora ni s-a părut foarte interesantă povestea așa că în fiecare seară eram în față televizorului pregătiți de un nou episod.

Eram fascinată de îmbrăcămintea tradițională, de încălțările femeilor din acea perioadă, de modul în care oamenii își exprimau sentimentele, mai pe scurt spus eram fascinată de o altă lume. De atunci urmăresc serialele coreene, atât cele istorice, cât și cele moderne.

Dacă în articolul anterior am scris despre stereotipurile de gen din perioada comunistă, acum vorbesc despre pasiunea mea pentru serialele coreene, primul serial plasându-și acțiunea în era Joseon, la sfârșitul secolului al-XIV-lea. Aceste seriale istorice au la bază lupta pentru putere, lupta pentru tron, actorul principal în această acțiune fiind bărbatul. Genul masculin este reprezentat de înțelepciune, curaj, putere, iar majoritatea reprezentaților acestui gen se găseau pe front, luptând pentru cucerirea de noi teritorii. Activitatea bărbaților din acea perioadă era vânatul (aici mă refer la nobili și la rege), iar femeile (aici mă refer la regină, concubine sau alte fete de nobili de la palat) se plimbau în grădina palatului și își vizitau rudele fie pentru a îl apăra pe rege, fie pentru a complota pentru uciderea acestora. Desigur că acest subiect este vag abordat, însă ideea multor seriale de acest tip se învârte în jurul acestor activități.

Am scris mai sus faptul că eram fascinată de încălțămintea femeilor din acea perioadă, iar pasiunea a pornit de la o secvență în care un prinț îi oferă unei fete din clasa de jos o pereche de încălțări. Pentru cultura coreeană acest gest are o importantă semnificație deoarece acest lucru înseamnă că bărbatul cere femeia în căsătorie, iar momentul în care fata poartă acele încălțări reprezintă răspunsul acesteia, adică „Da”.

Femeile din cultura coreeană din acea perioadă nu puteau alege cu cine să se căsătorească, decizia fiind luată de către părinții acesteia. În cele mai multe seriale istorice femeile nu puteau să aibă o profesie, singura lor activitate fiind cea de casnică și trebuiau să respecte cerințele soțului.

Mutând discuția în secolul XXI, o să vorbesc despre un serial coreean modern, numele acestuia fiind „Un tată ciudat”. Nu o să spun întreagă poveste a serialului deoarece este destul de amplă, ci o să vorbesc despre povestea unui anumit personaj. Este vorba despre o femeie numită Byun Hye Young (30 de ani) cu o carieră în avocatură, fiind o femeie independentă. Acestă tânără este fiica cea mai mare a familiei, urmată de un frate și 2 surori. La vârsta de 20 de ani s-a despărțit de iubitul său în urma intervenției mamei băiatului, din cauza diferenței de clasă socială. Mama băiatului (având o situație financiară ridicată) nu a dorit ca fiul ei să vorbească cu „orice fată”, nora urmând să fie aleasă de către aceasta. Tânăra Byun Hye Young și-a dorit să devină avocat, să devină o femeie independentă și a reușit. La vârsta de 30 de ani se reîntâlnește cu fostul iubit și hotărăsc să aibă o relație modernă, fără a fi căsătoriți. Știind faptul că părinții lor nu ar fi de acord cu așa ceva, hotărăsc să ascundă această decizie. Totul este frumos până în momentul în care cele două familii află despre aranjamentul celor doi, iar familia fetei hotărăște faptul că cei doi ar trebui să se căsătorească. Într-un final mama băiatului este și ea de acord cu Byun Hye Young, însă dorește ca aceasta să renuțe la job-ul ei și să devină casnică. Urmează un întreg „război”, dar în final se rezolvă totul, fiecare obținând ceea ce își Corea. Aici se pot observa rolurile de gen în familie. Chiar și în seriale femeilor le sunt specifice activitățile casnice, intrarea pe forța de muncă fiind considerată de către cei mai în vârstă ca fiind neimportantă.

La final vă las un video cu secvența în care cei doi hotărăsc să realizeze un convenție matrimonială înainte de căsătorie. Ceea ce este interesent este faptul că cei doi aleg să împartă egal activitățile casnice, dar și cheltuielile de întreținere.

   Gen și comunism

 

În anul 2 de facultate am avut de făcut un proiect la cursul metode și tehnici de cercetare sociologică, iar ca temă am avut de ales între următoarele: stereotipurile de gen la locul de muncă, stereotipurile de gen în relația de cuplu, streotipurile de gen în copilărie și altele. Eu am făcut o cercetare despre stereotipurile de gen la locul de muncă, iar o colegă a cercetat despre cum au fost socializate femeile față de bărbați în perioada copilăriei și cum și-au dobândit aceștia identitatea de gen.

Cercetarea s-a axat pe România secolului al XX-lea, în perioada regimului comunist deoarece în acea perioadă drepturile femeilor erau îngrădite. Având în vedere faptul că familia este principalul agent al procesului de socializare al individului, fiind urmată de mediul educațional, copilul asimilează primele informații legate de gen din aceste medii, dar și din experiențele trăite personal, formându-și o imagine proprie despre modul în care se comportă, modul în care arată, definindu-și astfel genul.

Colega mea a studiat experiențele oamenilor ce au copilărit în perioada regimului comunist, iar prin cercetarea sa și-a propus să verifice dacă în perioada comunistă a fost practicată inegalitatea de gen de către agenții de socializare. Ca și metodă de cercetare a fost folosită ancheta sociologică bazată pe interviul calitativ.

În urma analizei interviurilor, a fost constatat faptul că perioada comunistă a furnizat stereotipuri sexiste, imaginea femeii fiind asociată cu acțiuni precum creșterea copilului și treburile casnice.

Regimul comunist a introdus un model de gândire bazat pe stereotipuri de gen, a încurajat și a practicat inegalitățile de gen, aceste practici fiind vizibile atând în cadrul socializării din familie, cât și în cadrul socializării de la școală. Procesul de socializare al copiilor din acea perioadă a fost unul bazat pe influențarea acestora și conformarea la normele impuse. Cu alte cuvinte, procesul de socializare al copiilor a fost unul nuanțat, având în vedere că presupunea formarea percepțiilor, atitudinilor și comportamentului unor copii, ușor influențabili.

Majoritatea femeilor intervievate au fost nevoite să își grăbească procesul de maturizare, fetele fiind supuse numeroaselor stereotipuri care circulau în acea perioadă, precum cel potrivit căruia femeia trebuie să îngrijească bărbatul. Acest lucru se evidențiază prin experiențe precum: gătitul, călcatul rufelor, împărțirea hranei în așa fel încât bărbatul să primească ceea ce este considerat mai gustos și mai hrănitor. A fost remarcat faptul că experiențele de acest tip sunt mai des întâlnite la persoanele care provin din mediul rural, unde femeia avea mai multe responsabilități în cadrul gospodăriei.

Apartenența la genul feminin, respectiv masculin a copiilor a generat un tratament aplicat de către părinți caracterizat prin diferențieri de gen, în sensul că băieții aveau parte de mai multă libertate decât fetele. Invers, părinții erau mai severi cu fetele, încercând să le responsabilizeze încă de la vârste fragede. Unele femei intervievate au motivat inegalitățile de gen din familie prin faptul că părinții nu și-au dorit fete, sau prin faptul că nu au fost dorite deloc, apariția lor pe lume fiind datorată interzicerii avortului de către regimul comunist. Niciun subiect nu a menționat faptul că părinții nu și-au dorit băiat, ceea ce evidențiază faptul că preferința pentru genul copilului este îndreptată mai degrabă către genul masculin.

În cazul familiilor din mediul rural, a fost observat un tipar în ceea ce privește aplicarea violenței ca mijloc de educare a copiilor. De asemenea, a fost remarcată tendința familiilor din acest mediu de a îndrepta copiii mai mult spre munca fizică decât spre cea intelectuală, interesul familiei pentru performanța de la școală fiind unul scăzut.

În general, băieții aveau o libertate mai mare decât fetele, în timp ce acestea din urmă erau tratate cu mai multă fermitate de către părinți. Femeile care s-au simțit discriminate în familie tind să pună accent pe apartenențele la gen, prin structuri precum: „doar pentru că eram fată”, „pentru că el era băiat”.

Am vorbit despre un singur agent de socializare și anume: familia, deoarece socializarea în cadrul acesteia diferă de la individ la individ, însă, numeroși subiecți de gen feminin au în comun preferința părinților pentru frații care aparțin genului masculin.

 

 She’s a lady on H&M commercial

Cred cu tărie că ați auzit de melodia lui Tom Jones- „She’s a lady” și pe baza acestei melodii și a unui video publicitar al companiei H&M voi vorbi puțin despre cum sunt „încălcate” stereotipurile specifice sexului feminin.

Stereotipurile de gen sunt definite de către Otilia Dragomir și Mihaela Miroiu „ca fiind sisteme organizate de credințe și opinii consensuale în legătură cu caracteristicile femeilor și bărbaților, precum și despre calitățile presupuse ale masculinității și feminității.” (O. Dragomir, M. Miroiu, 2008, p. 341) „Stereotipurile de gen fac parte dintr-un sistem mai larg de credințe despre gen care influențează percepțiile despre cele două sexe.” (O. Dragomir, M. Miroiu, 2008, p. 341)

Acestă melodie a apărut în anul 1971, perioadă în care a fost experimentat cel de-al doilea val de feminism. Conform Laurei Grunberg, cel de-al doilea val „(al libertăților, 1960-70)” este cunoscut ca „perioadă a revoltelor epistemologice” și „este puternic influențată de două cărți bestselleruri: Al doilea Sex, Simone de Beauvoir și Mistica feminină, Betty Friedan. Temele principale de interes devin: violența domestică, viol marital, hărțuire sexuală, sănătatea reproducerii, liberalizarea avortului, acces la învățământul superior, pe piața muncii. Motto-ul acestei perioade este „ceea ce este personal este politic”.” (Grunber L., 2011, pag. 229)

Am făcut legătura cu cel de-al doilea val al feminismului deoarece versurile melodiei au și o notă de misoginism, spre exemplu versurile „she always knows her place” (ea își știe mereu locul), „she’s never in the way” (nu stă niciodată în drum), „I can leave her on her own” (o pot lăsa singură), „she never asks very much” (nu cere niciodată prea multe lucruri) exprimă faptul că bărbatul este muțumit de cum se comportă femeia, că respectă modul în care ar trebui să fie o femeie și de aceea el o numește o doamnă.

Ce legătură are melodia cu campania publicitară a companiei H&M?

Ei bine, pe fundalul video-ului se regăsește melodia „She’s a lady” interpretată de către trupa Lion Babe, iar solista acestei trupei, Jillian Hervey, a apărut și ea în video. Prin acest video se observă dorința companiei de a regândi stereotipurile feminine și aici mă refer la modul în care ar trebui să se îmbrace femeile, la cum ar trebuie să arate și să se comporte. În videoclip sunt prezentate mai multe femei și un transexual, una dintre femei se scobește în dinți cu o furculiță, o alta este tunsă zero, o altă femeie stă cu picioarele desfăcute în metrou (înfățișare sfecifică sexului masculin), o altă femeie își desface fermoarul de la pantaloni și mănâncă cartofi prăjiți și toate aceste lucruri se întâmplă având ca fundal melodia „She’s a lady”.

Ca și concluzie, cred că acest spot publicitar are rolul de a le o feri femeilor curajul de a exprima ce înseamnă a fi o femeie în opinia lor și de a le convinge pe femei să nu permită ca viața lor să fie influențată de stereotipurile de gen.

 

 

 

Bibliografie:

Dragomir, O., Miroiu, M. (2002). Lexicon feminist, Iași, Polirom.

Grunberg, L., (2011) Gen şi societate, în Vlăsceanu, L. (Coord)., Sociologie, Iaşi, Polirom

https://www.youtube.com/watch?v=0MldsqKGnLA [site accesat la data de 29.01.2018]

https://www.youtube.com/watch?v=8-RY6fWVrQ0 [site accesat la data de 29.01.2018]

 

Jucării pentru toată lumea

Am găsit un articol foarte frumos pe pagina de facebook „Sociology of gender” unde este prezentat un anunț publicitar al companiei Audi.
Așa cum scrie și în articol, reclamele de publicitate ale companiilor de mașini nu sunt cunoscute ca fiind cele mai feministe lucruri de la televizor. Reclama numită „La Muñeca Que Eligió Conducir”, în română „Păpușa ce a decis să conducă”, aparține companiei Audi Spania și pentru mine a fost plăcere să o vizualizez.
În reclamă, „o păpușă de genul Barbie sare de la culoarul fetelor la culoarul băieților și intră într-o mașină albastră (dar nu înainte de a rezista hărțuirii străzii de la celelalte mașini, pentru că lupta este reală). Ea călătorește în jurul culoarului, evitând diefrite jucării ce cad pe ea, până când se deschide magazinul. Apoi, un băiat găsește păpușa în rochia roz și mașina albastră și își întreabă mama dacă o poate lua.” Răspunsul mamei sale a fost următorul: „Dar dragă, nu merg împreună, nu-i așa?” La sfarșitul reclamei publicitare este scris faptul că „Jocul, ca și conducerea, nu ar trebui să fie influențat de stereotipurile de gen”. (https://www.bustle.com/p/audi-spains-la-muneca-que-eligio-conducir-car-commercial-is-fighting-gendered-marketing-26247)
De când ne naștem intrăm într-o lume în care ni se arată jocuri pentru fete, jocuri pentru băieți; haine pentru fete și haine pentru băieți; trăsături specifice fetelor și trăsături specifice băieților și tot așa. De cele mai multe ori, fetelor li se cumpără păpuși, li se cumpără hăinuțe de culoare roz, multe rochițe unde este predominant sclipiciul, li se permite să își expună sentimentele, să plângă, să ceară ajutor, însă când vine vorba despre băieți ne dăm seama că lucrurile stau diferit. Băieților li se cumpără mașini, li se vorbește despre supereroi și li se cumpără hainuțe de culoare albastră cu mașini, dinozauri și supereroi.
Foarte multe stereotipuri sunt impuse social, de societatea în care trăim, de societatea în care devenim ființe sociale. Aceste stereotipuri diferă în funcție de grupul din care facem parte, de comunitatea în care creștem. Familia, grupul de prieteni, școala, mass-media sunt agenții procesului de socializare ce contribuie la construirea identității individului în societate, sunt instituțiile ce creează și stereotipuri de gen.

Faptul că există o reclamă unde fetele conduc mașini, joacă fotbal este un lucru foarte important în ceea ce privește stereotipurile de gen deoarece astfel copiilor nu li se mai spune că au voie să se joace cu mașinuțele (în cazul băieților) și cu păpușile (în cazul fetelor), iar ei vor crește într-un mediu în care jocurile nu sunt o formă de discriminare de gen. Aceste stereotipuri nu sunt foarte ușor de schimbat, având în vedere faptul că ele sunt transmise din generație în generație, însă cu siguranță această reclamă reprezintă un bun început.
Bibliografie:
https://www.bustle.com/p/audi-spains-la-muneca-que-eligio-conducir-car-commercial-is-fighting-gendered-marketing-26247 [site accesat în data de 29.01.2018]

Discriminare pe piața muncii?

 

Eu sunt studentă la sociologie, în anul 3 și de multe ori mi-am pus întrebare următoare: Unde sunt băieții din această facultate? Ideea este că sunt foarte puțini și ca să vă dați seama cât de puțini sunt am să vă spun că în anul 1, într-o grupă de 30 de studenți existau doar 3 băieți.

Pe lângă această întrebare au apărut și altele precum:

Cum sunt văzute femeile care lucrează în domeniile IT, politică, inginerie mecanică, cercetare științifică și antreprenoriat?

Sexismul este prezent în domeniile IT, politică, inginerie mecanică, cercetare științifică și antreprenoriat?

Există inegalitate de gen în domeniile IT, politică, inginerie mecanică, cercetare științifică și antreprenoriat?

Următorul tabel reprezintă o parte din studiul realizat de către Institutul European pentru Egalitatea Genurilor (EIGE). Am hotărât să mă uit puțin la situația României și să văd cum  arată statisticile în ceea ce privește genul pe piața muncii. În coloana în care sunt evidențiate statisticile în ceea ce privește angajații în domeniul educațional, în sănătăte și în asistență socială se observă  diferența dintre numărul de femei și bărbați ce lucrează în aceste domenii. Exită un număr mult mai mare al persoanelor de sex feminin ce lucrează în aceste domenii, iar acest lucru îmi răspunde cumva la unele întrebări.

 

Country Employed people in education, human health and social work activities (%) Ability to take one hour or two off during working hours to take care of personal or family matters (%) Career Prospects Index (points, 0-100)
Women Men Women Men Women Men
RO 15.6 3.5 18.2 20.2 67.1 66.0
EU-28 30.4 8.3 22.8 27.3 63.7 62.6

Sursă: http://eige.europa.eu/gender-equality-index/2015/domain/work/RO

Aș dori să prezint și câteva concepte pe care le-am întâlnit de multe ori de-a lungul facultății, iar acestea sunt: gen, sexism, feminități și masculinități și cred că vă poate oferi și vouă o idee mai clară despre acest subiect.

Ce reprezintă genul?

Laura Grunberg definește genul ca fiind “acele înţelesuri şi norme sociale şi culturale ataşate sau prescrise sexelor în anumite sisteme sociale particulare, prin intermediul cărora oamenii sunt catalogaţi drept feminini, masculini sau androgini. Genul se referă deci la calităţile, gusturile, aptitudinile, aşteptările, rolurile, responsabilităţile asociate femeilor şi bărbaţilor într-o anumită societate.” (Grunberg L., 2011, p. 209)”.

Cum este definit sexismul?

Conform Laurei Grunberg, sexismul este o serie de “comportamente, reguli, practici, politici, limbaj, norme, legi care exprimă un tratament inegal, defavorabil faţă de un individ sau un grup, datorat apartenenţei acestuia la un anume sex sau gen.” (Grunberg, 2011, p. 212)

Ce înseamnă feminitate și maculinitate?

Cele două concepte, feminitate și masculinitate, sunt reprezentate ca fiind o serie de trăsături și așteptări din partea societății, prin care un individ acționeaza în funcție de genul acestuia, trăsături specifice genului masculin și trăsături specifice genului feminin. Laura Grunberg, în lucrarea sa, enunță că: feminitate şi masculinitate sunt concepte istorice şi culturale, având în consecinţă înţelesuri fluctuante, sunt asimilate în mod diferit de diferiţi membri ai unei culturi şi sunt întotdeauna contextuali “ (Grunberg L., 2011, pag. 215)”. Aceste două concepte sunt influențate de modul în care se prezintă persoanele în spațiul public cât și de perioada sau spațiul în care acestea se află.

Se pare că România încă mai are de lucrat în acest domeniu pentru a putea spune că există egalitate între femei și bărbați pe piața muncii. Îmi doresc ca în următorul studiu realizat de către EIGE, procentele să arate diferit în România astfel încât să observăm o scădere în ceea ce privește inegalitate de gen.

Bibliografie:

Grunberg, L., (2011) Gen şi societate, în Vlăsceanu, L. (Coord)., Sociologie. Iaşi: Polirom

http://eige.europa.eu/gender-equality-index/2015/domain/work/RO [ accesat la data de 27.01.2018]

Christmas gifts for boys & Christmas gifts for girls

Știu că a trecut ceva timp de la Crăciun, însă de vreo trei săptămâni mă chinui să scriu despre această temă și nu pentru că nu am avut timp, ci pentru că nu am găsit cuvintele potrivite pentru a scrie despre cadourile pentru copii. Astazi mi-am adunat puțin forțele și m-am gândit că este momentul oportun pentru a scrie despre asta. Cu toții știm că perioada Crăciunului este foarte aglomerată și cel mai important, trebuie să căutăm cadouri.

V-aș ruga să priviți bine imaginea de la acest articol pentru că aceasta este baza de la care am pornit, acele căsuțe reprezintă motivul pentru care am facut fotografia pe baza căreia voi comenta puțin.

Cu două zile înainte de Crăciun eram în căutarea cadoului perfect pentru nepoțelul meu de doi ani jumătate. Este un copil destul de pretențios atunci când vine vorba de cadouri și chiar este greu să-i cumperi ceva, mai ales în această perioadă deoarece atunci când îl întrebai ce își dorește să primească de la Moș Crăciun singurul lucru pe care îl spunea era o mașină de poliție. Desigur că părinții mei nu au rezistat până la Crăciun și i-au oferit o mașină de poliție cu o săptămână înainte de venirea Moșului, ceea ce mi-a îngreunat și mai mult căutarea după cadouri.

În timp ce mă uitam după cadouri am vazut acestă căsuță de desenat și inițial nu vazusem că există mai multe modele. Erau cam 7 exemplare de căsuțe de culoare albastră și văzând că nu există o fată pe ambalaj m-am gândit să mai caut printre casuțe să vad daca există ceva și de culoare roz. Până la urmă am găsit ultimele două căsuțe de culoare roz.

Culoarea albastră reprezentativă băieților și culoarea roz reprezentativă fetelor… mmm… bine!

Culoarea nu mă deranjează chiar atât de tare, ci figurinele sunt cele care mă fac să-mi pun unele întrebări, sunt cele care m-au determinat să scriu acest articol.

Căsuța pentru fete presupune să colorezi  foarte multe flori, o prințesă, o zână, albine, gărgărițe și câteva inimioare. La polul opus, căsuța pentru băieți presune colorarea unor roboți, colorarea unor unelte de mână standard precum chei, clește, șurubelniță.

Aceste imagini îmi aduc aminte despre proiectul „Alice în țara Manualelor” deoarece jocurile sunt la fel de importante ca și manualele, având în vedere faptul că ele contribuie la procesul de socializare a individului. În „Alice in Țara Manualelor”, Cosima Rughiniș și Laura Grunberg afirmă faptul că „manualele sunt o parte importantă a vieții copiilor. Ele sunt o resursă nu doar pentru învățare ci și pentru amuzament, pentru discuții cu cei de-o vârstă dar și cu adulții, sau pentru creații proprii – compuneri, probleme rezolvate, desene. Mai ales în primii ani de școală există o grijă deosebită față de manuale, atât din partea copiilor cât și a părinților. Copiii duc în fiecare zi manualele la școală, scriu pe ele, le citesc fie singuri fie împreună cu clasa, dezbat pe marginea lor, le ilustrează cu mustăți și alte comentarii ironice, le rup… cu alte cuvinte, manualele ocupă o părticică din gândurile, vorbele și faptele lor.” (Rughiniș C., Grunberg L., Popescu R., 2015, pag. 6)

Prin acele figurine de pe căsuță copiii învață faptul că băieților le sunt specifice anumite profesii precum inginer, iar fetelor le sunt specifice… mmm… nici nu știu ce reprezintă faptul că sunt atâtea flori de desenat… Poate florăreasă?!

 

Bibliografie:

Rughiniș, C., Grunberg, L., Popescu, R.,  (2015). Alice în Țara Manualelor. [Online] http://doctorat-sociologie.ro/wpd/wp-content/uploads/2017/09/Alice-in-Tara-Manualelor.pdf  [accesat la data de 24.01.2018]

I need feminism because…

Am nevoie de feminism datorită fotografiei de mai sus.

De multe ori am considerat că nu am nevoie de feminism, că femeile nu mai sunt tratate așa cum erau tratate în trecut, că femeile au aceleași drepturi ca și bărbații, că discuția despre inegalități de gen nu este la fel de importantă acum. Și da, multe lucruri s-au schimbat, însă stereotipurile încă există și situația despre care am vorbit în articolul anterior despre cei doi băieți din autobuz îmi spun acest lucru și îmi aduc aminte că am nevoie de feminism.

Am nevoie de feminism pentru acele momente când îmi este teamă să merg pe stradă, când îmi este teamă să mă urc singură într-un taxi noaptea, când văd femei ce se subevalueza din cauza unor stereotipuri precum: femeile ar trebui să crească copii și să aibă grijă de casă, am nevoie de feminism atunci când unele persoane te cred o frustrată pentru că spui că ai nevoie de feminism, când unele femei duc feminismul într-o altă direcție și consideră că feminismul dorește supremația femeilor, etc.

Ce este feminismul?

Feminismul este definit de către Laura Grunberg ca fiind un „set de teorii sociale, mișcări sociale și politice, filozofii morale motivate de interesul pentru problema egalității sociale, politice, economice între femei și bărbați și de găsirea de soluții pentru diminuarea discriminărilor de gen din societate.” (Grunber L., 2011, pag. 228)  Mihaela Miroiu afirmă faptul că „feminismul este o reacție defensivă și ofensivă față de misoginism și sexism, ambele universal răspândite în timp și spațiu. Fără misoginism, sexism și patriarhat, de bună seamă nu era necesară o ofensivă feministă în sens politic. Atâta vreme cât acestea există, feminismul nu are cum să își piardă rațiunea de a fi. În același timp, feminismul urmărește ca experiențele femeiești și feminine să fie valoric tratate la fel ca și cele bărbătești și masculine.” (Miroiu M., 2004, pag. 27)

Primul val de feminism, cunoscut ca și valul drepturilor,  a avut loc în anii 1848-1920 și este cunoscut ca și perioada în care femeile au câștigat dreptul la vot. Cel de-al doilea val de feminism, valul libertăților, a avut loc în perioada 1960-1970 și este cunoscut pentru expunerea unor teme precum: violența domestică, accesul femeilor la învățământ superior, remunerare economică egală pentru munca prestată și altele.  Cel de-al treilea val de feminism este numit valul autonomiei și a început în anul 1990, este epoca în care vorbim despre diversitate, despre diferențe între femei, despre „reevaluarea sexualității în toate ipostazele ei.” (Grunber L., 2011, pag. 229)

Printre motivele pentru care am spus că am nevoie de feminism se numără și cel conform căruia unele persoane duc feminismul într-o altă direcție și consideră că feminismul dorește supremația femeilor. M-am gândit de multe ori la acest lucru și tot timpul am considerat că acestă neînțelegere a feminismului poate fi din cauza neînțelegerii feminismului radical. Așa că în următoare rânduri am să scriu despre acest tip de feminism și ce înseamnă el.

În cartea „Drumul către autonomie”, Mihaela Miroiu vorbește despre feminismul radical ca fiind “produsul celui de-al doilea val al feminismului și, în același timp, exponentul cel mai îndrăzneț, mai proeminent și mai mediatizat al acestuia.” (Miroiu M., 2004, pag. 151) „Feministele radicale socotesc că antifeminismul, sexismul și forma patriarhală în relațiile de gen sunt atât de înrădăcinate în mintea bărbaților, încât ei nu pot coopera în mod veritabil pentru o asemenea cauză. Societatea trebuie schimbată cu sau fără consimțământul, susținerea și cooperarea efectivă a bărbaților.” (Miroiu M., 2004, pag. 152)

Deși există câteva critici în ceea ce privește feminismul radical, consider că nu ar trebui să se pună o etichetă asupra feminismului conform căreia feminism=„supremația femeilor”.

 

 

Bibliografie:

  1. Grunberg, L., (2011) Gen şi societate, în Vlăsceanu, L. (Coord)., Sociologie, Iaşi, Polirom
  2. Miroiu, M., (2004). Drumul către autonomie, Iași, Polirom

O plimbare cu autobuzul se dovedește a fi cea mai bună alegere

Mă gândesc că titlul acestui articol vă poate da diferite idei despre tema pe care o voi aborda în următoarele rânduri și mă mai gândesc că va fi o mare surpriză. Am acordat destul de mult timp gândindu-mă cum aș putea să abordez acestă temă, cum aș putea să-mi exprim sentimentele mai bine așa că am hotărât să explic puțin situația.

Eram în drum spre casă în autobuzul 104 și nu era foarte aglomerat. În dreapta mea se aflau doi tineri ce discutau despre diferite tehnologii și din conversația lor am dedus că sunt la o facultate cu profil în acest domeniu. Peste ceva timp cei doi pornesc discuția despre acel robot ce a primit cetățenie în Arabia Saudită. Cu două sămptămâni în urma acestei întâmplări am vorbit la cursul de sociologia genului despre acest robot și ni s-a pus următoarea întrebare: „De ce credem că acel robot are trăsături feminine și se numește Sophia?”. Mult timp m-am gandit la acestă întrebare și nu vedeam sensul pentru care m-aș gândi la o astfel de întrebare, nu mi se părea că era ceva de studiat, de dezvăluit în faptul că acest robot se numește Sophia așa că am hotărât să nu mai caut informații.

De ce am adus în discuție acest lucru?

Ei bine, tocmai pentru că cei doi tineri din autobuz au venit cu informația pe care eu nu am putut să o găsesc și mi-au dat un motiv pentru care aș putea să vorbesc despre faptul că robotul ce a primit cetățenie în Arabia Saudită are trăsături feminine. Discuția celor doi pornește cam așa:
„-Ai văzut robotul acela care a primit cetățenie?
-Da!
-Ai văzut că e femeie?
-Da, dar de ce o fi făcut-o femeie?
-Că nu gândește, logic! Nu are creier! (râsete)”
Am fost foarte șocată de ce auzisem, nu mă gândisem la acest lucru niciodată, nu credeam că oamenii văd ceva în chestia asta. Am coborât cât mai repede din autobuz și mă gândeam la faptul că există motive pentru care să-mi pun întrebarea: De ce acel robot se numeste Sophia?. Poate vă gândiți că această situație este una tristă, neplăcută și poate că vă întrebați de ce am scris în titlu că a fost cea mai bună alegere să merg cu autobuzul. Da, a fost un moment neplăcut, însă m-a ajutat să-mi dau seamă că de multe ori lucrurile nu sunt așa cum cred eu și că în continuare există stereotipuri în ceea ce privește genul unei persoane.
Dar ce sunt aceste stereotipuri și cum ne influențează viața?
Stereotipurile de gen sunt definite de către Otilia Dragomir și Mihaela Miroiu „ca fiind sisteme organizate de credințe și opinii consensuale în legătură cu caracteristicile femeilor și bărbaților, precum și despre calitățile presupuse ale masculinității și feminității.” (O. Dragomir, M. Miroiu, 2008, p. 341) „Stereotipurile de gen fac parte dintr-un sistem mai larg de credințe despre gen care influențează percepțiile despre cele două sexe.” (O. Dragomir, M. Miroiu, 2008, p. 341)

Așadar, noi oamenii avem anumite credințe și opinii ce ne influențează percepția despre ce înseamnă a fi un bărbat și despre ce înseamnă a fi o femeie. Otilia Dragomir și Mihaela Miroiu afirmă faptul că „acest sistem de credințe se transmite mai ales prin așteptările societale, el incluzând totodată și atitudinile față de rolurile adecvate fiecărui sex, percepțiile cu privire la cei care violează aceste norme, precum și percepția de sine ca persoană de un anumit gen. Încă de la începuturile cercetării stereotipurilor de gen au fost identificate două mari grupuri de trăsături: grupul competent, asociat bărbaților, care include trăsături, cum ar fi încrederea în sine, independența, controlul (tipul activ), și grupul expresiv-călduros, asociat femeilor, care include trăsături, cum ar fi căldura, bunătatea, preocuparea pentru binele celorlalți (tipul empatic). Aceste trăsături reprezintă în mare parte și rezultatul percepțiilor de sine ale fiecărui gen în parte: bărbații se consideră ei înșiși mai activi, iar femeile mai orientate către ceilalți, mai empatice.” (O. Dragomir, M. Miroiu, 2008, p. 341)

O mare parte din aceste stereotipuri le cunoșteam și le cunosc și chiar cred că percepția unora dintre noi asupra genului s-a schimbat. De multe ori chiar mă gândeam că nu mai există așa mari probleme în ceea ce privește diferențele de gen, dar uite că cei doi băieți mi-au arătat că nu e chiar așa și mi-au oferit încă o inspirație pentru următorul articol. Așadar, „I need feminism because…” va fi titlul următorului articol de pe blog.

 

 

Bibliografie:

Dragomir, O., Miroiu, M. (2002). Lexicon feminist, Iași, Polirom.

De ce am vrut să învăț să joc fotbal?

Povestea începe pe la vârsta de 11 ani când am început să mă uit împreună cu tatăl meu la știrile despre sport și la diferite meciuri, aveam o echipă de fotbal preferată din România, una din Germania și una din Spania. M-am gândit de câteva ori la cum a început să-mi placă să urmăresc un tip de joc pe care multe persoane îl consideră ca fiind specific persoanelor de sex masculin și îmi amintesc că am vrut să fiu pentru tatăl meu și fiu și fiică.

Aș dori să menționez aici despre diferența dintre sex și gen, astfel încât vă va ajuta să înțelegeți mai bine despre ceea ce vreau să exprim în continuare. Laura Grunberg spune că sexul „se referă la acele caracteristici genetice și morfofiziologice înnăscute, obsevabile, prin care se definesc (și se diferențiază) corpurile bărbaților de cele ale femeilor”, iar genul „se referă la acele înțelesuri și norme sociale și culturale atașate/prescrise sexelor în anumite sisteme sociale particulare, prin intermediul cărora oamenii sunt catalogați drept feminini, masculini sau androgini”. (Grunber L., 2011, pag. 209) Așadar, atunci când ne naștem părinților li se specifică sexul copilului și nu genul.

Având doar o soră mai mare, de multe ori auzeam glumele pe care părinții mei le făceau împreună cu rudele și prietenii despre faptul că „nu are și tata un băiat”. Am început să învăț multe lucruri despre fotbal, eram la curent cu ce se întâmplă în România în acest domeniu și încercam să am discuții la școală cu colegii mei, dar nu erau așa de elaborate pentru că nu prea eram băgată în seamă.

Ideea era că îmi doream să învăț să joc fotbal și atunci am încercat la orele de sport să joc împreună cu băieții. S-au tras la sorț echipele, m-au acceptat și pe mine, însă dupa 5 minute de joc am fost dată afară și mi-au spus că ei vor să se joace și nu să se prostească. Văzând că nu mă primesc am zis că o să încerc la următorul joc. La următorul joc au mai fost 2 colege care au vrut să joace, însă nici momentul acesta nu a fost ceva ce îmi doream deoarece jocul s-a schimbat cu intrarea mea și a fetelor în echipă, devenind doar un joc de amuzament, un joc unde se făceau glume pe baza modului în care încercam noi să jucăm fotbal, iar eu chiar îmi doream să învăț să joc. După acea oră nu am mai fost primită așa că am continuat să urmăresc meciuri cu tatăl meu încercând să-mi dovedesc mie și celor din jurul că pot fi un băiat pentru tata, că poate avea și el o discuție „ca-ntre băieți” cu „fiul său”.  Desigur că acest lucru nu s-a întâmplat și de multe ori au fost glume pe seama dorinței mele de a urmări meciurile sportive.

Conform lui Sheryl Clark și Carrie Paechter „Fetele și femeile au fost mult timp excluse din sport și din activitatea fizică datorită percepțiilor privind slăbiciunea și fragilitatea lor inerente. Numai în ultimul secol participarea femeilor la activitățile fizice a început să câștige acceptarea și încurajarea. În ciuda acestei implicări crescânde, multe bariere rămân în vigoare pentru fetele și femeile care doresc să fie active din punct de vedere fizic.” (S. Clark, C. Paechter, 2007, pag 4) Fiind fată, inevitabil mi s-au pus anumite caracteristici precum faptul că nu aș ști să joc fotbal, că ar trebui să mă joc cu fetele, etc.

Când am ajuns la liceu le spuneam celor din jur că îmi place fotbalul, iar acest lucru a facut să fiu caracterizată drept „o persoană falsă ce încearcă să atragă băieții cu faptul că are o pasiune pe care și ei o au”. În urma acestor întâmplări am hotărât să am discuții despre fotbal doar cu tatăl meu astfel încât să nu fiu văzută ca o ciudată (așa credeam eu că mă văd colegii) și încercam cât mai mult să îmi petrec timpul cu fetele din clasa mea și să avem „discuții de fete”.

Cu siguranță aceste lucruri mi-au conturat destul de mult personalitatea pe care o am acum și părerile celorlalți au contribuit direct la asta. Pentru mine școala și familia au fost două instituții sociale extrem de importante ce au contribuit la procesul de socializare, un proces de învățare prin care mi-am construit identitatea și comportamentul în societate, mi-am construit genul.

P.S.: am pus o poză cu Alexandru Chipciu deoarece sun o mare fană a lui

 

 

 

Bibliografie:

Clark, S., Paechter, C. (2007). Why can’t girls play football?’ Gender dynamics and the playground. Sport, Education and Society, 12(3), 4.

Grunberg, L., (2011) Gen şi societate, în Vlăsceanu, L. (Coord)., Sociologie, Iaşi, Polirom

Sugar babies & Sugar daddies

Îmi amintesc și acum de ziua când am dat peste conceptul de „sugar baby” și conceptul de “sugar daddy” Verificam să văd ce au mai postat prietenii mei pe facebook și am dat peste un articol  intitulat „Sunt o sugar baby și o să-ți explic cum e să faci asta în România”. (https://www.vice.com/ro/article/wn9ydx/cum-e-sa-fii-sugar-baby-romania -site accesat la data de 3.01.2018, la ora 14:36)

Curioasă să văd ce înseamnă „sugar baby” aflu din articolul menționat mai sus că o tânără din Iași se întâlnește cu diferiți bărbați în schimbul unei sume de bani sau în schimbul unor cadouri. Ce mă face să continui căutarea este faptul că tânăra spune că este o mare diferență de la conceptul de „sugar baby” la cel de prostituată. Tânăra menționează  faptul că în schimbul acelor beneficii o „sugar baby” oferă companie și relații sexuale. Și atunci m-am întrebat: Prostituție nu înseamnă că primești bani pentru că oferi relații sexuale?

Scriu pe google „sugar baby”, dau peste site-ul www.seekingarrangement.com și încerc să aflu cum funcționează acest lucru. Site-ul sprijină relațiile non-tradiționale, adică vine în spijinul utilizatorilor ce își doresc un aranjament în care fiecare parte obține ceea ce dorește. Așadar, www.seekingarrangement.com se descrie ca fiind un site unde utilizatorii pot avea parte de o relație echilibrată. În niciun caz nu se vorbeste despre oferirea de relații sexuale în schimbul unei sume de bani, ci despre întâlnirea persoanei perfecte cu care poți avea o relație modernă. Dar, desigur că aceasta este doar descrierea unui site de întâlniri ceea ce pe mine mă duce cu gândul la faptul că aceste aranjamente reprezintă o deghizare a prostituției.

Există 2 categorii de persoane: „sugar baby” (tinere și tineri ce doresc să întâlnească oameni bogați) și „sugar daddy” (bărbați și femei de succes, generoși cu o/un sugar baby, bărbați și femei ce doresc să aibă alături o companie atractivă). Pe site-ul www.seekingarrangement.com sunt 10 milioane de membri din întreaga lume și 3,25 milioane de membrii activi în Statele Unite ale Americii. Conform unor date din anul 2016 de pe site-ul www.seekingarrangement.com cele mai multe persoane de pe acest site sunt tinerele „sugar baby”, iar cea mai mare concetrație se găsește în Nevada (51 din 1.000 de femei sunt sugar babies). Cea mai mare concentrație a tinerilor „sugar baby” este în New York (8,4 din 1.000 de bărbați sunt sugar babies). Se poate observa faptul că există o diferență destul de mare în ceea ce privește sexul utilizatorilor înscriși ca „sugar baby”, numărul femeilor fiind destul de mare.

Deși termenul de „sugar baby” este descris ca fiind vorba despre tineri și tinere, în fotografia de mai sus  apare o domnișoară ca fiind „sugar baby”. Chiar dacă apare și un bărbat în fotografie, ne putem da seama că femeia este „sugar baby” și bărbatul este „sugar daddy” prin acea brățară de pe degetul femeii ce indică raportul dintre cei doi (în partea dreaptă a fotografiei).

În fotografia de mai sus este descris termenul de „sugar daddy” ca fiind vorba despre bărbați și femei de succes, dar din fotografie ne putem da seamă că bărbatul este „sugar daddy”  și nu femeia. Din fotografie ne dăm seama că barbatul este cel care are succes, cel care are parte de o companie atractivă, cel pentru care banii nu sunt o problemă (în partea stângă a fotografiei).

Această fotografie mă duce cu gândul la termenul de sexism, descris ca o formă de discrimnare subtilă prin imaginea femeilor și bărbaților analizată mai sus, dar și la termenul de feminitate și cel de masculinitate.

Termenul de feminitate este descris ca fiind „un set de reguli ce guvernează comportamentul și înfățișarea femeilor, reguli ce subsumează existența feminină sacrificiului de sine pentru realizarea celuilalt și conformării la un model masculin de atractivitate sexuală”. (O. Dragomir, M. Miroiu, 2008, p. 151-152) Termenului de feminitate i se alătură și cel de masculinitate descris ca fiind „extrem de problematic, articulând dimensiunea sexuală cu cea de rol social” și ca o formă ce deține „controlul asupra resurselor, inițiativelor, proiectelor”. (O. Dragomir, M. Miroiu, 2008, p.  240)

Mi-ar plăcea să cunosc mai multe opinii în legătură cu această tema și de aceea vă rog să-mi împărtășiți gândurile și sentimentele voastre.

Bibliografie:

Dragomir, O., Miroiu, M. (2002). Lexicon feminist, Iași, Polirom.

Stoian, J. (2017). Sunt o sugar baby și o să-ți explic cum e să faci asta în România. [Online] Disponibil pe https://www.vice.com/ro/article/wn9ydx/cum-e-sa-fii-sugar-baby-romania [accesat la data de 3.01.2018]

www.seekingarrangement.com [accesat la data de 3.01.2018]